Capcanele parintilor cu doi sau mai multi copii

Adesea se intampla ca in familiile cu mai multi copii, parintii sa ia apararea celui mai slab, mai mic, mai neajutorat crezand ca asa vor echilibra situatia. Dar ce se intampla de fapt?
Cand sunt mici, in general cel mai mare dintre ei “trebuie” sa cedeze. Adica dupa ce ca cel mic a dat navala in viata lui si i-a luat din atentia parintilor sau din spatiul in casa acum ii va lasa lui si jucaria preferata?!? Si apoi… el e inca un copil. Faptul ca are cativa ani in plus nu inseamna ca poate intelege lucrurile ca un adult. Dar stiu, conflictul se termina repede daca unul dintre ei cedeaza si este mult mai simplu pentru parinti sa procedeze asa decat sa ii explice celui mic ca cel mare are lucrurile lui si ca ii apartine decizia de a le imparti sau nu. Pe termen lung, efectele acestei abordari sunt ca ambii copii sa se simta respectati in egala masura, indreptatiti, iubiti asa ca acest timp este investit cu folos.
Ce simte primul copil cand apare fratiorul sau in casa? Il vede ca pe un intrus, care a venit ca sa ii ia tot ce e al lui: linistea, parintii, jucariile, etc. Deodata este constrans sa imparta totul, mereu sa cedeze pentru ca “tu esti mai mare” si ii vine sa il trimita pe cel mic de unde a venit pentru a trai linistit in continuare.
Pe de alta parte, al doi-lea copil are 3 parinti. Fratele mai mare se simte indreptatit sa ii aplice acelasi tratament ca si parintii, sa il manipuleze in fata parintilor, sa il pacaleasca, ca de…el stie mai multe si poate. iar cel mic se simte neajutorat, neinteles, luat in ras si nu se gandeste decat ca va creste si ii va arata el cine este mai tare! Mai vin si parintii care ii arata cum face fratele sau spunandu-i “fa si tu!”(mananca, spala-te pe dinti, fa dus, etc). Pai parca el era mai mare!!! Nu e normal sa poata mai bine???
La adolescenta, se pot inversa chiar lucrurile si cel mic sa stie mult mai multe lucruri decat celalalt si astfel el este constrans prin diverse mijloace de catre parinti sa il ajute pe celalalt, numai ca acest ajutor este in general distructiv pentru amandoi. Pe de o parte cel mic nu este respectat atunci cand spune ca are alte prioritati decat sa isi ajute fratele care ar putea sa isi resolve problemele si singur, pe de alta parte, celui care pare neajutorat i se ia sansa sa se dezvolte pentru ca el primeste totul fara nici un efort, ca si cand i se cuvine fiind fratele mai mare.
Nici una dintre aceste situatii nu este castigatoare. Fiecare copil are ritmul sau si nu este constructiv in nici o situatie comparatia intre frati. Nu face decat sa adanceasca sentimentele de neacceptare, respingere sau lipsa de respect. Ambii au nevoie sa fie respectati, validati, iubiti si acceptati asa cum sunt! Responsabilitatea cresterii sau protejarii celui mic apasa mult prea greu pe umerii unui copil Este necesar ca parintii sa isi asume faptul ca au 2 sau mai multi copii si sa investeasca timp cu fiecare in parte.
Ce poti face? Poti avea discutii cu ambii despre conduita, iubire, ajutor reciproc, obiecte personale si tot ce este important pentru tine si familia ta. Poti sa intervii cand un conflict degenereaza incercand sa pui in cuvinte emotiile pe care cei mici le simt, sa explici fiecaruia in parte cum se simte celalalt, sa le propui variante de solutionare a conflictului DAAARRR… ei au ultimul cuvant. EI DECID ce varianta adopta atata timp cat nu isi fac rau fizic si respecta drepturile celuilalt.
Este o mare diferenta intre a creste un copil si a educa un copil. Doar parintii care au constientizat asta isi pot educa copiii pentru a deveni adulti cu o inteligenta emotionala crescuta. Din fericire sunt tot mai multi care merg in directia asta. Tot mai multi au inteles ca transmit din ceea ce sunt si aleg sa se descopere cu bune si cu rele, sa se accepte si sa se iubeasca mai intai pe ei, pentru a trai in armonie cu cei din jur.
Daca simti ca in drumul tau spre autocnoastere ai nevoie de un sprijin, sunt aici sa te insotesc.
Te imbratisez!