Ce primesc copiii din ziua de azi? Îmbracă-te, spală-te pe mâini, ascultă-mă când îți vorbesc, dă-mi un pupic, grăbește-te că întârzii la școală, la tenis, la fotbal etc. Cereri, o grămadă de cereri adresate de către părinți în încercarea lor de a dărui. Cum te-ai simți tu, dacă la job, șeful te-ar asalta cu o grămadă de cereri? Așa se simt și copiii noștri când noi le cerem. Asupra lor se plasează așteptări cărora nu le pot face față și așa se acumulează frustrări.
Aud mereu părinti care spun: nu e așa cum trebuie să fie un copil de vârsta lui. Și mă întreb, dar cum trebuie să fie un copil de 5, 6 sau 7 ani? Dar cum trebuie să fie un adult de 30, 40 sau 50 de ani? Unde sunt acele șabloane în care trebuie să ne încadrăm?
Sau „dacă nu învață nu va ajunge sus”. Dar dacă învață, cine îi garantează reușita pe plan profesional? Dacă acel copil căruia i s-a cerut și s-a supus cererii, oferind rezultate foarte bune la învățătură nu ajunge să profeseze într-o poziție importantă, ce i se va spune? Cum va accepta că se poate și invers? Cum va face față frustrării de a nu fi reușit?
Nu sunt de acord cu „copii mici griji mici, copii mari griji mari”. Sunt de părere că, dacă le acordăm suport emoțional, dacă îi tratăm ca pe niște adulți în devenire, dacă refuzurile sunt justificate, dacă au libertatea de a alege, dacă sunt responsabilizați și, bineînțeles, dacă li se impun limite cu blândețe, pe măsură ce vor crește, grijile vor fi din ce în ce mai mici. Investește acum pentru a culege roadele mai târziu.
Nu cred în educația fără limite. O asociez cu momentul în care intri într-o parcare și acesta este goală. Unde parchezi? Te învârți puțin… puțin mai mult decât în situația în care sunt doar câteva locuri libere…
Bine ar fi să pregătim oameni pentru viață și să nu încercăm să ne transformăm copiii în roboței. Ei sunt geniali și plini de inspirație! În loc să îi „dresăm” să se „încadreze în societate”, mai bine ne-am opri să îi ascultăm. Putem învăța de la ei, au atât de multe de oferit, însă noi suntem adesea atât de ocupați să urmărim standardele – pe care nici măcar nu știm de unde le avem, încât pierdem esențialul…
Dacă relația cu al tău copil nu merge, amintește-ți că problema nu este la el, ci la tine și minunăția constă în faptul că situația se poate schimba aproape instantaneu dacă tu vrei asta și dacă te lași ajutat de un specialist!
